Graul spelta este una dintre cele mai vechi culturi produse in istoria omenirii, fiind consumat de catre oameni de mai bine de 8000 de ani. Facand parte din familia granelor, graul spelta s-a dezvoltat prin combinarea graului emmer cu iarba salbatica. Este foarte similar cu graul cu care suntem obisnuiti, fiind insa mai putin popular din cauza faptului ca este considerat mai degraba o recolta “relicva”. Cu toate acestea, graul spelta este un aliment extrem de benefic pentru sanatate, in special graul spelta bio, fiind frecvent consumat in Spania, Regatul Unit si in alte parti ale Europei.
Proprietati
- Graul spelta bio este plin de substante nutritive, unele dintre acestea negasindu-se in celelalte tipuri de cereale.
- Contine carbohidrati, in mod evident, dar are si niveluri foarte ridicate de proteine (ofera 21% din consumul zilnic recomandat) si de fibre dietetice (30% din necesarul zilnic intr-o singura portie).
Pe langa acesti compusi importanti, graul spelta contine, de asemenea, sulf, fier, cupru, mangan, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, seleniu, niacina, tiamina, vitamina B6 si acid folic.
Beneficii
- In sistemul digestiv. Continutul foarte ridicat de fibre din spelta faciliteaza intens digestia. Fibrele dietetice stimuleaza tranzitul intestinal si accelereaza absorbtia nutrientilor. In plus, aceste fibre previn constipatia, balonarea, crampele, excesul de gaz, diareea si problemele gastrointestinale mai grave precum ulcerul. Spelta este soiul de grau cu cel mai mare continut de fibre dietetice.
Tine colesterolul sub control. Fibrele dietetice au un al doilea rol in organism: ajuta la scaderea nivelului de colesterol periculos in corp. Fibrele alimentare pot interactiona cu procesele de absorbtie a colesterolului si pot inhiba absorbtia acestuia din alimente. De fapt, fibrele vizeaza in mod direct colesterolul LDL (colesterolul rau) si stimuleaza eliminarea acestuia din organism pentru a regla un echilibru optim de acizi grasi.
- Imbunatateste circulatia. Nivelele ridicate de fier si cupru din graul spelta bio se combina pentru a stimula semnificativ circulatia sangelui. Fierul si cuprul sunt esentiali pentru crearea globulelor rosii, determinand astfel o oxigenare optima a organelor si tesuturilor, o vindecare mai rapida si un nivel de energie ridicat.
- Intareste oasele. Graul spelta bio are o gama impresionanta de minerale esentiale care sunt necesare pentru sanatatea oaselor, inclusiv zinc, magneziu, cupru, fosfor si seleniu. Aceste minerale contribuie la dezvoltarea tesutului osos, prevenind astfel osteoporoza si alte afectiuni ale oaselor care apar odata cu inaintarea in varsta.
Intrebuintari
- Poti include graul spelta bio in dieta ta folosind cereale integrale sau faina de spelta. Daca folosesti cereale integrale, asigura-te ca le speli bine si le umezesti peste noapte.
- Poti folosi acest tip de grau ca un inlocuitor pentru alte tipuri de alimente ce contin carbohidrati, cum ar fi orezul sau cartofii, in multe feluri de mancare. Cateva idei populare sunt risotto si tocana.
- Este, de asemenea, foarte usor sa inlocuiesti faina de grau obisnuit cu faina de grau spelta in majoritatea retetelor, deoarece acestea sunt foarte asemanatoare, iar rezultatele obtinute vor fi similare.